Contul meu
Coșul meu

Nu ai niciun produs in cos.

Închide

Rețetă autentică tiramisu cu mascarpone și cafea by Savori Urbane

Rețetă autentică tiramisu cu mascarpone și cafea by Savori Urbane
Rețetă autentică tiramisu cu mascarpone și cafea by Savori Urbane Rețetă autentică tiramisu cu mascarpone și cafea by Savori Urbane Rețetă autentică tiramisu cu mascarpone și cafea by Savori Urbane Rețetă autentică tiramisu cu mascarpone și cafea by Savori Urbane

Porții

10

Complexitate

1

Pregătire

Gătire

Temperatură

Calorii

-

Ingrediente


Cremă pentru Tiramisu:
• 500 g mascarpone
• 100 g zahăr
• 4 ouă proaspete

Opțional: ½ linguriță extract de vanilie sau 1 plic de zahăr vanilat

În plus:
• 300 g pișcoturi (Savoiardi)
• 300 ml cafea naturală tare (tip moka) îndulcită cu 2-3 lingurițe de zahăr

opțional: 50 ml lichior de migdale (Amaretto) sau vin dulce Marsala
• 1 lingură de pudră de cacao amară

Descriere

Savori Urbane ne-a îndulcit ziua cu o rețetă originală de Tiramisu, cu cremă de mascarpone și pișcoturi însiropate în cafea pregătită la espressorul Melitta Caffeo Solo & Perfect Milk. Un desert răcoritor și ușor de pregătit, pentru pofta de dulce dintre mese. 

Mod de preparare

  • Un ingredient cheie pentru această rețetă este cafeaua tare și aromată, pregătită la espressorul Melitta Caffeo Solo & Perfect Milk. Poți face de 2 ori câte o ceașcă mare de cafea de circa 160 ml. 
  • Lasă cafeaua la răcit până ajunge la temperatura camerei, apoi pune-o aproximativ o oră la frigider. cafeaua trebuie să fie rece în momentul montării desertului.

Cum se face crema de mascarpone cu ouă pentru tiramisu autentic?
 
  • Separă gălbenușurile de albușuri în 2 castroane curate.
  • Adaugă 50 g de zahăr peste gălbenușuri.
  • Mixează gălbenușurile cu zahărul timp de 4-5 minute și adaugă și un pic de vanilie. 
  • Adaugă mascarponele în 2 tranșe și amestecă preț de câteva secunde, pentru a fi bine incorporat.
  • Bate albușurile, iar când spuma devine densă, adaugă zahărul restul de 50 grame de zahăr. 
  • Continuă baterea spumei alte 2-3 minute.
  • Încorporează treptat spuma în crema de gălbenușuri folosind telul de mână. Adaugă mai întâi o treime, apoi restul de 2/3.
  • Omogenizează crema de tiramisu, fără a strivi spuma.

Cum montezi acest desert autentic de tiramisu?

  • Îndulcește cafeaua rece cu 2 lingurițe de zahăr și toarn-o într-un recipient de dimensiunile pișcoturilor.
  • Adaugă crema de mascarpone într-un poș echipat cu dui larg, simplu, de 2,5 -3 cm.
  • Adaugă un strat de cremă pe platou, ca baza a prăjiturii.
  • Scufundă pișcoturile în cafea câteva secunde – Atenție să nu se sfărâme!
  • Așază primul strat de pișcoturi însiropate peste baza de cremă.
  • Modelează cu poșul al doilea strat de cremă și continuă în același mod cu un alt rând de pișcoturi însiropate. 
  • Decorează cu aveline de cremă.
  • Lasă prăjitura de tiramisu la frigider minim 2-3 ore înainte de servire. 
  • Important: Decorul de cacao se face chiar înainte de servire, altfel pudra de cacao se umezește, face crustă și arată urât.

Pregătește un espresso, cappuccino sau caffe latte fierbinte și servește o porție de Tiramisu rece! Porția ta de energie perfectă cu Melitta Caffeo Solo & Perfect Milk.